Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul
Școlar şi Primăria Săpoca,
parteneri într-un proiect de succes:
„ Sănătatea Pământului, sănătatea noastră” la Școala Gimnazială Săpoca
Zilele acestea, holurile Școlii
Gimnaziale Săpoca au devenit spaţiul ideal pentru vernisajul expoziţiei
„Armonii de toamnă”, tema ediţiei a IV-a
a Concursului Naţional de Creaţie Plastică şi Vizuală „Sănătatea Pământului, sănătatea noastră”.
Înscris în Calendarul
Activităţilor Educative Naţionale al M.E.C.T.S. al III-lea an consecutiv, proiectul
a reuşit să implice 1316 elevi, 514 cadre didactice îndrumători, 395 unităţi
şcolare aplicante din 39 de judeţe alături de Bucureşti.
Creativitatea, compoziţia corectă, folosirea expresivă a materialelor,
originalitatea şi respectarea tematicii sunt doar câteva criterii care au stat
la baza jurizării realizate de prof. Hlihor Georgeta şi prof. Mihalcea Răzvan
de la Liceul de Artă „Margareta Sterian”
Buzău.
Deoarece s-a urmărit determinarea unui comportament eco-civic în rândul elevilor şi un impact pozitiv
asupra comunităţii, formatul vernisajului a fost unul inedit. Consiliul
Reprezentativ al Părinţilor, Consiliul elevilor şi parteneri ai proiectului, reprezentanţi ai
I.S.J. Buzău, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău alături de primarul comunei Săpoca, Laurenţiu
Iulian Manea au fost îndrumaţi de elevi în zonele expoziţionale unde personaje interesante au dat viaţă lucrărilor
plastice. Desenul şi culoarea au coborât din tablouri şi au prins viaţă în
jocul amuzant al copiilor.
O adevărată pledoarie pentru
natură prin imagine, cântec şi vers a reuşit să îmbine arta şi educaţia
relativă la mediu.
Un proiect pentru un mediu curat şi un viitor mai sigur!
No comments:
Post a Comment