Sunday, October 30, 2011

Precizari de ultima ora

    Ediţia a III-a s-a bucurat de un interes neaşteptat din partea colegilor din ţarǎ. Ca urmare, am primit un numǎr foarte mare de lucrǎri pentru care am realizat cu atenţie activitǎţi de sortare pe secţiuni, clase/vârste, şcoli/cluburi/instituţii inclusive etc.

    Pentru un concurs de o asemenea amploare, activitǎţile de preselecţie, de amenajare a expoziţiei în scopul unei jurizǎri corecte care sǎ valorifice cu adevǎrat talentul şi creativitatea copiilor, presupun multǎ muncǎ. Dincolo de lucrǎrile mai mult sau mai puţin elaborate, uneori naive, ale copiilor, am cǎutat sǎ descoperim mesajul artistic, îndemnurile ecologice şi priceperea educativǎ a îndrumǎtorilor.
    Concursul aflat la a III-a ediţie anul acesta, are în istoric doi ani de seriozitate, corectitudine şi respectare a termenelor.

    Vǎ rog sǎ consultaţi Regulamentul concursului unde o sa descoperiti data limitǎ* la care veţi primi rezultatele.




*data poştei, chiar dacǎ transmiterea rezultatelor se face pe mail

Sunday, October 2, 2011

Invitatie

Lansăm din nou invitaţia de a deveni partenerii noştri ȋn organizarea
                                              
                         „CONCURSULUI  NAŢIONAL
„SĂNĂTATEA PĂMÂNTULUI, SĂNĂTATEA NOASTRĂ“,

 ediţia a III-a, octombrie 2011

Detalii organizatorice


Tema: „Zvon de toamnǎ“

Perioada de desfăşurare:
            1 octombrie 2011 – 10 noiembrie 2011

Etape:
  • trimiterea lucrărilor
      (3 – 23** octombrie 2011)  ** data poştei
  • preselecţia şi organizarea expoziţiei
(24 – 27 octombrie 2011)
  • jurizarea lucrărilor participante la competiţie
(28 - 29  octombrie 2011)
  • festivitatea de premiere
(31 octombrie 2011)
  • evaluarea proiectului
      (1 – 10 noiembrie 2011)
 
                  
 NU SE PERCEPE TAXǍ DE PARTICIPARE


În speranţa că împreună vom reuşi să realizăm o a III-a ediţie de succes,
vǎ aşteptǎm ca parteneri şi vă rugăm să mediatizaţi concursul în şcolile dumneavoastra.

Regulament de organizare

CAP. I  ÎNSCRIERE
 1. Se pot înscrie în concurs preşcolari şi elevi ai claselor I-VIII din şcoala organizatoare,  şcolile/grădiniţele partenere, alte grădiniţe, şcoli, cluburi, palate ale copiilor, şcoli de artă din ţară, la următoarele secţiuni*:
                  - pictură
                  - grafică (desen, afiş)
                  - fotografie
                  - colaj
                  - mǎşti tradiţionale realizate din materiale refolosibile
* Lucrările primite din partea elevilor care frecventează  cursuri de specialitate (cluburi, palate ale copiilor şi şcoli de artă) vor intra separat în concurs.

Lucrările care nu vor fi însoţite de formulare de înscriere complete nu vor intra în concurs.
Plicul cu lucrările elevilor poate fi predat şi organizatorilor:
Persoane de contact:
     Prof. înv. primar Ştefan Valentina 
Prof. înv. primar Pruteanu Daniela  
             
       3. Data limită pentru trimiterea/depunerea lucrărilor pentru concurs:
23 octombrie 2011 (data poştei).
     
        4. PENTRU ORGANIZAREA CONCURSULUI NU SE PERCEPE TAXĂ.

CAP. II  PARTICIPARE
      1. Fiecare clasă poate participa cu un număr de maxim 3 lucrări din aceeaşi categorie sau 3 lucrări din categorii diferite, respectând tema concursului „Zvon de toamnǎ“ şi încadrându-se în titulatura genericǎ a concursului.

2. Pe verso, fiecare lucrare va avea o etichetă care să conţină cu majuscule următoarele:
     
    Titlul lucrării:......................................................
    Numele şi prenumele elevului:.........................................................
    Clasa:.............................
    Şcoala:......................................................................
    Localitatea:...............................................................
    Judeţul:.....................................................................
    Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător: ................................
     
3. Lucrările participante la secţiunile colaj, pictură, grafică vor fi realizate în format A4 (bloc mic de desen), pentru preşcolari şi elevii claselor I-IV şi format A3 (bloc mare de desen) pentru elevii claselor V-VIII, în tehnică la alegere, respectând tematica de concurs.

4. Lucrările depuse la secţiunea fotografie pot fi realizate pe suport:
      - de hârtie, format minim de 10 x 15 cm
      - digitală, pe suport electronic de tip CD cu rezoluţie minimă 640 x 480 pixeli.

5. Lucrǎrile participante la secţiunea „Mǎşti tradiţionale” vor fi realizate din deşeuri (ţesǎturi, fire, hârtie, plastic etc) şi vor respecta un format minim A5.

6. Lucrările înscrise  în concurs nu se restituie.    
                                                           
7. Concurenţii care optează pentru modalitatea de participare prin expedierea lucrărilor (poştă), vor trimite în pachetul cu lucrări şi un plic timbrat corespunzător, autoadresat sau vor preciza în fişa de înscriere adresa de e-mail pentru a putea fi trimise diplomele în format electronic.

CAP. III  EVALUARE
1. Jurizarea va fi realizată de către specialişti ai instituţiilor partenere şi organizatori în data de  29 octombrie 2011.

2. Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni pentru fiecare nivel de clasă, la fiecare secţiune, şi diplome de participare tuturor elevilor participanţi şi cadrelor didactice îndrumătoare. De asemenea, vor fi acordate diplome speciale din partea Primăriei Săpoca a comisiilor şi consiliilor şcolare.

3. Se vor lua în considerare lucrări efectuate numai de elevi.

4.Se vor puncta: respectarea temei, originalitatea, tehnica de lucru şi impactul mesajului.

5. Nu se admit contestaţii.

6. Orice fotografie sau imagine însuşită într-un mod ilegal va fi respinsă din concurs;  participanţii îşi asumă responsabilitatea pentru originalitatea lucrărilor.
     
    7. Diplomele vor fi acordate în cadrul unei festivităţi de premiere, ocazionatǎ de Ziua Internaţionalǎ a Mǎrii Negre, în data de 31 octombrie 2011, iar pentru concurenţii şi îndrumătorii care nu pot participa, acestea vor fi expediate până la data de  10 noiembrie 2011.

CAP. III  DISEMINARE
Se vor realiza următoarele activităţi de diseminare:
            - stand expoziţional (Primăria Săpoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, Casa Corpului Didactic „I. Gh. Dumitraşcu“ Buzău)   
            -tipărire şi răspândire de materiale informative (afişe, foi volante);
       -articole publicate în revista locală „Viaţa Măteştiului“, în publicaţiile „ARIPI“, „Microunivers“, „Strada“;
       -prezentarea portofoliului şi a Raportului final în cadrul Cercurilor pedagogice judeţene, la cursurile de formare continuă;
         -expoziţii cu lucrările premiate, materiale prezentate la simpozioane locale, judeţene şi naţionale;
            -informări postate pe site-ul www.didactic.ro la secţiunea „Ştiri“, pe pagina şcolii organizatoare şi pe blogul concursului