Monday, December 12, 2011

Statisticǎ!

     S-a finalizat acţiunea de expediere a rezultatelor concursului dupǎ urmǎtoarea schemǎ practicǎ:
    -30 noiembrie 2011 – 21 plicuri trimise
    -2 decembrie 201 – 37 plicuri trimise
    -5 decembrie 2011 – 97 plicuri trimise
    -6 decembrie 2011 – 23 plicuri trimise, 13 predate personal
    -7 decembrie 2011 – 10 plicuri trimise
    -8 decembrie 2011 – 12 plicuri trimise, 5 predate personal
    -10 decembrie 2011 – 157 mesaje electronice personalizate
    Totalizând 375 de adrese poştale/ electronice mesajele cǎtre colaboratori au fost expediate în toatǎ ţara şi au dus rezultatele şi pentru alţi colegi de la aceeaşi şcoalǎ, nivel de studiu sau chiar din aceeaşi familie.
    Din cei 481 de îndrumǎtori cu lucrǎri înscrise in concurs, existǎ colegi care nu şi-au primit rezultatele pentru cǎ adresele de mail nu au fost valide sau pentru cǎ plicurile nu au ajuns. Pe aceastǎ cale vǎ rugǎm sǎ ne ajutaţi sǎ identificǎm adresele corecte şi sǎ monitorizǎm împreunǎ desfǎşurarea acestei ultime etape din planul operaţional al concursului.
    Cei mici, pe cât au fost de serioşi în desfǎşurarea concursului, pe atât sunt de nerǎbdǎtori sǎ-şi primeascǎ diplomele!
    Pentru a remedia situaţia, rugǎm colegii îndrumǎtori care nu au primit mesajele sau plicurile cu rezultate sǎ contacteze pe mail organizatorii concursului care vor verifica din nou fişa de înscriere personalǎ şi  vor rǎspunde sesizǎrilor.

    Organizatorii concursului "Sǎnǎtatea Pǎmântului, sǎnǎtatea noastrǎ‟ aflat anul acesta la a III-a ediţie mulţumesc tuturor pentru participare şi vǎ felicitǎ pentru lucrǎrile trimise. 
  
   În curand blogul  http://sanatateapamantuluisanatateanoastra.blogspot.com/  
va gǎzdui  expoziţia fotograficǎ a concursului. 
 Vom posta o selecţie de fotografii ale lucrǎrilor premiate!

Succes şi  putere de muncǎ în continuare!

Wednesday, December 7, 2011

Stimaţi colegi,

        Am încheiat etapa de trimitere a plicurilor cu rezultatele concursului.  Vǎ rog sǎ confirmaţi prin mail primirea acestora sau sa semnalaţi eventualele neconcordanţe. Vom verifica pentru fiecare persoanǎ conform fişei de inscriere pe care aţi prezentat-o în concurs.
       Acum lucrǎm la transmiterea mesajelor electronice. 
       Succes şi putere de muncǎ!

Sunday, December 4, 2011

Atentie, vin plicurile!

        Organizatorii vǎ multumesc pentru încredere şi rǎbdare şi vǎ anunţǎ cǎ a început campania de transmitere a rezultatelor în teritoriu. Plicurile care conţin diplome şi adeverinţe au fost trimise prin poştǎ cǎtre participanţii din toatǎ ţara. Acum lucram la definitivarea plicurilor, iar în zilele urmǎtoare vor fi trimise diplomele şi listele cu participanţi în format electronic pentru cei care au optat pentru varianta mail. Ne bazǎm pe rǎbdarea participanţilor buzoieni care, fiind gazde, vor aştepta definitivarea acestei etape şi apoi îşi vor primi rezultatele.
       Dupǎ finalizarea acestor activitǎţi, blogul va gǎzdui o galerie foto cu lucrǎri premiate în aceastǎ ediţie. Salutǎri şi succes tuturor!

Wednesday, November 9, 2011

O ediţie cu surprize!

Vǎ propun sǎ reflectaţi asupra unei situaţii statistice:
   * 1483 de copii participanţi = un grup ţintǎ cu mult depǎşit faţǎ de ceea ce am preconizat
   * 1483 de lucrǎri = 1483 de etichete cu numere de identificare = adevǎrate provocǎri pentru comisiile de jurizare = 1483 de diplome
   * 481 de cadre didactice = colegi nerǎbdǎtori sǎ afle rezultatele jurizǎrii = 481 de adeverinţe
   * 405 unitǎţi de învǎţǎmânt aplicante = cel puţin 405 clase în care s-a vorbit despre acest concurs, sau s-a lucrat la acest concurs = cel puţin 405 acorduri de colaborare
   * 395 de lucrǎri selectate pentru expoziţia pe secţiuni = 395 de spaţii de expunere = tot atâtea pete de culoare pe holurile şcolii

Având în vedere cǎ la ediţia anterioarǎ se pornise de la un numǎr de 549 de participanţi, imaginaţi-vǎ ce înseamnǎ acest lucru pentru organizator! Au fost depǎşite resursele financiare, umane şi mai ales temporale, dar nu-i nimic. Se zice cǎ ceea ce nu te doboarǎ te întǎreşte, aşa cǎ încercǎm sǎ facem faţǎ situaţiei şi sǎ desfǎşurǎm în bune condiţii şi la standarde toate activitǎţile la care avem restanţe.

Ca urmare, vǎ prezint calendarul pentru urmǎtoarea perioadǎ:
   * Vineri, 11 noiembrie 2011 juriile Primǎriei Sǎpoca, al Comisiei metodice învǎţǎtori, al Consiliului consultativ al elevilor şi al Consiliului consultativ al pǎrinţilor se vor întruni pentru a acorda premiile speciale, câte un premiu pe fiecare segment de vârstǎ şi secţiune.
   * În intervalul 14-18 noiembrie 2011 avizarea diplomelor şi adeverinţelor la fiecare instituţie.
   * 21-30 noiembrie 2011 transmiterea diplomelor cǎtre participanţi

Activitatea nu s-a încheiat. Suntem siguri cǎ cei mici îşi aşteaptǎ rǎsplata muncii şi nu ne permitem sǎ-i dezamǎgim.
Nu rǎmâne nimeni fǎrǎ rezultate, copii sau indrumǎtori, chiar dacǎ:
-         am primit plicuri fǎrǎ timbre pentru retur;
-         valoarea timbrului pentru întoarcerea diplomelor este cu mult mai micǎ faţǎ de valoarea cerutǎ de Poştǎ, ceea ce înseamnǎ cǎ va trebui sǎ suportǎm noi costul transportului;
-         23 îndrumǎtori nu au trimis fişe de înscriere;
-         am primit plicuri format A6 pentru a trimite diplomele care au format A4;
-         unii îndrumǎtori au încadrat greşit lucrǎrile pe secţiuni, îngreunând activitatea de sortare şi identificare a lucrǎrilor;
-         pe fişa de înscriere s-au trecut clase/grupe necorespunzǎtoare lucrǎrilor sau care nu puteau fi încadrate pe vârste deoarece era precizat doar numele grupei;
-         adresele au fost incomplete şi nu conţin precizarea judeţelor, ceea ce a îngreunat realizarea situaţiilor statistice;
-         nu am gǎsit elemente de identificare pe lucrǎri, astfel încât nu ştim cine este autorul;
-         nu se precizeazǎ adresa poştalǎ sau de mail;



Atenţie, însǎ!
Titulatura concursului este: Concurs Naţional de Creaţie Plasticǎ şi Vizualǎ „Sǎnǎtatea Pǎmântului, sǎnǎtatea noastrǎ‟.
Aşadar, prin Regulament s-au cerut lucrǎri de creaţie cu tematicǎ ecologicǎ, nu aplicaţii realizate prin temele de la clasǎ. Au fost depunctate sau chiar descalificate lucrǎrile la care s-a remarcat intervenţia adulţilor, care nu au fost originale, cele din secţiunea fotografie care au reprodus imagini preluate de pe internet sau din programe PowerPoint!

Iatǎ criteriile de jurizare pe secţiuni:
Picturǎ, colaj, graficǎ, mǎşti
   -Creativitate
   -Compoziţia corectǎ a suprafeţei plastice
   -Folosirea expresivǎ a materialelor
   -Respectarea tematicii
   -Lucrǎri fǎrǎ intervenţia adulţilor
Fotografie
   -Originalitate
   -Creativitate
   -Idee
   -Calitatea tehnicǎ
   -Respectarea tematicii
   -Estetica imaginii
Fiecare lucrare a primit un numǎr de concurs afişat pe faţǎ, a fost expusǎ astfel încât sǎ nu se poatǎ identifica autorul, apoi a fost evaluatǎ în douǎ etape: preselecţie şi etapa de acordare a punctajelor conform criteriilor de jurizare.
Dupǎ un asemenea procedeu, vǎ asigurǎm cǎ premiile pe care le obţineţi sunt corecte şi reflectǎ valoarea lucrǎrilor trimise.


Felicitǎri îndrumǎtorilor care au reuşit sǎ respecte Regulamentul concursului şi sǎ trimitǎ Comisiei de concurs plicuri care erau adevǎrate mape de prezentare!

Sunday, October 30, 2011

Precizari de ultima ora

    Ediţia a III-a s-a bucurat de un interes neaşteptat din partea colegilor din ţarǎ. Ca urmare, am primit un numǎr foarte mare de lucrǎri pentru care am realizat cu atenţie activitǎţi de sortare pe secţiuni, clase/vârste, şcoli/cluburi/instituţii inclusive etc.

    Pentru un concurs de o asemenea amploare, activitǎţile de preselecţie, de amenajare a expoziţiei în scopul unei jurizǎri corecte care sǎ valorifice cu adevǎrat talentul şi creativitatea copiilor, presupun multǎ muncǎ. Dincolo de lucrǎrile mai mult sau mai puţin elaborate, uneori naive, ale copiilor, am cǎutat sǎ descoperim mesajul artistic, îndemnurile ecologice şi priceperea educativǎ a îndrumǎtorilor.
    Concursul aflat la a III-a ediţie anul acesta, are în istoric doi ani de seriozitate, corectitudine şi respectare a termenelor.

    Vǎ rog sǎ consultaţi Regulamentul concursului unde o sa descoperiti data limitǎ* la care veţi primi rezultatele.




*data poştei, chiar dacǎ transmiterea rezultatelor se face pe mail

Sunday, October 2, 2011

Invitatie

Lansăm din nou invitaţia de a deveni partenerii noştri ȋn organizarea
                                              
                         „CONCURSULUI  NAŢIONAL
„SĂNĂTATEA PĂMÂNTULUI, SĂNĂTATEA NOASTRĂ“,

 ediţia a III-a, octombrie 2011

Detalii organizatorice


Tema: „Zvon de toamnǎ“

Perioada de desfăşurare:
            1 octombrie 2011 – 10 noiembrie 2011

Etape:
  • trimiterea lucrărilor
      (3 – 23** octombrie 2011)  ** data poştei
  • preselecţia şi organizarea expoziţiei
(24 – 27 octombrie 2011)
  • jurizarea lucrărilor participante la competiţie
(28 - 29  octombrie 2011)
  • festivitatea de premiere
(31 octombrie 2011)
  • evaluarea proiectului
      (1 – 10 noiembrie 2011)
 
                  
 NU SE PERCEPE TAXǍ DE PARTICIPARE


În speranţa că împreună vom reuşi să realizăm o a III-a ediţie de succes,
vǎ aşteptǎm ca parteneri şi vă rugăm să mediatizaţi concursul în şcolile dumneavoastra.

Regulament de organizare

CAP. I  ÎNSCRIERE
 1. Se pot înscrie în concurs preşcolari şi elevi ai claselor I-VIII din şcoala organizatoare,  şcolile/grădiniţele partenere, alte grădiniţe, şcoli, cluburi, palate ale copiilor, şcoli de artă din ţară, la următoarele secţiuni*:
                  - pictură
                  - grafică (desen, afiş)
                  - fotografie
                  - colaj
                  - mǎşti tradiţionale realizate din materiale refolosibile
* Lucrările primite din partea elevilor care frecventează  cursuri de specialitate (cluburi, palate ale copiilor şi şcoli de artă) vor intra separat în concurs.

Lucrările care nu vor fi însoţite de formulare de înscriere complete nu vor intra în concurs.
Plicul cu lucrările elevilor poate fi predat şi organizatorilor:
Persoane de contact:
     Prof. înv. primar Ştefan Valentina 
Prof. înv. primar Pruteanu Daniela  
             
       3. Data limită pentru trimiterea/depunerea lucrărilor pentru concurs:
23 octombrie 2011 (data poştei).
     
        4. PENTRU ORGANIZAREA CONCURSULUI NU SE PERCEPE TAXĂ.

CAP. II  PARTICIPARE
      1. Fiecare clasă poate participa cu un număr de maxim 3 lucrări din aceeaşi categorie sau 3 lucrări din categorii diferite, respectând tema concursului „Zvon de toamnǎ“ şi încadrându-se în titulatura genericǎ a concursului.

2. Pe verso, fiecare lucrare va avea o etichetă care să conţină cu majuscule următoarele:
     
    Titlul lucrării:......................................................
    Numele şi prenumele elevului:.........................................................
    Clasa:.............................
    Şcoala:......................................................................
    Localitatea:...............................................................
    Judeţul:.....................................................................
    Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător: ................................
     
3. Lucrările participante la secţiunile colaj, pictură, grafică vor fi realizate în format A4 (bloc mic de desen), pentru preşcolari şi elevii claselor I-IV şi format A3 (bloc mare de desen) pentru elevii claselor V-VIII, în tehnică la alegere, respectând tematica de concurs.

4. Lucrările depuse la secţiunea fotografie pot fi realizate pe suport:
      - de hârtie, format minim de 10 x 15 cm
      - digitală, pe suport electronic de tip CD cu rezoluţie minimă 640 x 480 pixeli.

5. Lucrǎrile participante la secţiunea „Mǎşti tradiţionale” vor fi realizate din deşeuri (ţesǎturi, fire, hârtie, plastic etc) şi vor respecta un format minim A5.

6. Lucrările înscrise  în concurs nu se restituie.    
                                                           
7. Concurenţii care optează pentru modalitatea de participare prin expedierea lucrărilor (poştă), vor trimite în pachetul cu lucrări şi un plic timbrat corespunzător, autoadresat sau vor preciza în fişa de înscriere adresa de e-mail pentru a putea fi trimise diplomele în format electronic.

CAP. III  EVALUARE
1. Jurizarea va fi realizată de către specialişti ai instituţiilor partenere şi organizatori în data de  29 octombrie 2011.

2. Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni pentru fiecare nivel de clasă, la fiecare secţiune, şi diplome de participare tuturor elevilor participanţi şi cadrelor didactice îndrumătoare. De asemenea, vor fi acordate diplome speciale din partea Primăriei Săpoca a comisiilor şi consiliilor şcolare.

3. Se vor lua în considerare lucrări efectuate numai de elevi.

4.Se vor puncta: respectarea temei, originalitatea, tehnica de lucru şi impactul mesajului.

5. Nu se admit contestaţii.

6. Orice fotografie sau imagine însuşită într-un mod ilegal va fi respinsă din concurs;  participanţii îşi asumă responsabilitatea pentru originalitatea lucrărilor.
     
    7. Diplomele vor fi acordate în cadrul unei festivităţi de premiere, ocazionatǎ de Ziua Internaţionalǎ a Mǎrii Negre, în data de 31 octombrie 2011, iar pentru concurenţii şi îndrumătorii care nu pot participa, acestea vor fi expediate până la data de  10 noiembrie 2011.

CAP. III  DISEMINARE
Se vor realiza următoarele activităţi de diseminare:
            - stand expoziţional (Primăria Săpoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, Casa Corpului Didactic „I. Gh. Dumitraşcu“ Buzău)   
            -tipărire şi răspândire de materiale informative (afişe, foi volante);
       -articole publicate în revista locală „Viaţa Măteştiului“, în publicaţiile „ARIPI“, „Microunivers“, „Strada“;
       -prezentarea portofoliului şi a Raportului final în cadrul Cercurilor pedagogice judeţene, la cursurile de formare continuă;
         -expoziţii cu lucrările premiate, materiale prezentate la simpozioane locale, judeţene şi naţionale;
            -informări postate pe site-ul www.didactic.ro la secţiunea „Ştiri“, pe pagina şcolii organizatoare şi pe blogul concursului

Sunday, February 13, 2011

Cine?

GRUP ŢINTĂ
 -preşcolari şi elevi ai claselor I-VIII din şcoala organizatoare,  şcolile/grădiniţele partenere, alte grădiniţe, şcoli, cluburi, palate ale copiilor, şcoli de artă din ţară.

PARTENERI
Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău
Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău
Şcoala cu clasele I-VIII Săpoca
Primăria Săpoca
Unităţi şcolare din alte judeţe

COORDONATORI I.S.J. BUZĂU
          INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL,
          Prof. Florina Stoian
          INSPECTOR ŞCOLAR PENTRU ACTIVITĂŢI EDUCATIVE,
          Prof. Paula Mihai
          INSPECTOR ŞCOLAR PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR,
          Prof. Dr. Daniela Palcău


COORDONATORI
          Prof. înv. primar Ştefan Valentina, Şc. Măteşti
          Prof. înv. primar Pruteanu Daniela, Şc. Măteşti

Cum?

Vă invităm să participaţi la CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE PLASTICǍ ŞI VIZUALĂ „Sănătatea Pământului, sănătatea noastră”, ediţia  a   III-a, Buzău – 2011, concurs avizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale Extraşcolare – 2010 Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene – 2011.

Condiţiile care au stat la baza demarării proiectului sunt:

-nevoia de promovare a soluţiilor oferite de creativitatea şi originalitatea copiilor cu privire la problemele de mediu din comunităţi;
-necesitatea  realizării unei legături între activităţile practic-aplicative şi cele creative artistice, în vederea creşterii prestigiului unităţilor de învăţământ.

            Obiective urmărite:
☺ Crearea premiselor pentru parteneriate între unităţile de învăţământ;
☺  Descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor artistico-plastice ale elevilor;
☺ Valorificarea experienţei pozitive a cadrelor didactice privind educaţia pentru ecologie şi cultivarea dragostei pentru natură a elevilor. 

De ce?

       „Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu înconjurător a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. El are datoria solemnă de a apăra şi îmbunătăţi mediul înconjurător pentru generaţiile prezente şi  viitoare.”
                                                 (extras din „Declaraţia de la Stockholm”)

     ... şi pentru că avem un singur pământ, vă propunem să privim şi să gândim împreună legile naturii! Să acţionăm pentru natură! Să oferim copiilor un mediu curat şi plin de culoare!  Transformaţi şcolile în adevărate tribune de promovare a spiritului ecologist!